Alergiile respiratorii la copii

Rinita, astm, tuse, alergie la polen, febra fanului. Cu toate sunt forme ale alergiilor respiratorii. Acestea ocupa primul loc in clasamentul bolilor cronice care afecteaza copiii de la varste fragede.

Ce sunt alergiile si de ce apar?

Alergia este rezultatul unei reactii disproportionate a sistemului imunitar. La asaltul unui alergen, organismul raspunde printr-o serie de simptome, cel mai frecvent inflamatii: ochi care lacrimeaza, nasul care curge.

De ce se intampla acest lucru? Unii specialisti considera ca de vina este poluarea atmosferica si cea domestica (aerul si praful din casele noastre). Altii considera ca apar pe fondul scaderii imunitatii.
Oricare ar fi cauza, alergiile trebuie depistate cat mai devreme cu putinta, pentru un tratament eficient si pentru ca ele sa nu afecteze calitatea vietii micutilor nostri.

Cu toate acestea, sub 5-6 ani este dificil de detectat o alergie, pentru ca la aceste varste sunt foarte frecvente diverse afectiuni ORL precum rinita, rinofaringita care au aceleasi simptome: lacrimare intensa, nasul care curge.

Cum recunoastem alergiile?

Cand copilul vostru are o rinita care se accentueaza in anumite perioade al anului, ar trebui sa va puneti cateva intrebari. Daca se intampla intre martie si septembrie, s-ar putea sa fie vorba de febra fanului.
La fel de bine se poate intampla sa aiba rinite recurente, pe intreaga perioada anului. In acest caz s-ar putea sa fie vorba de un alt alergen, precum acarienii.
Daca micutul tuseste mai ales noaptea si nu este racit si nu are febra, atunci ar putea fi un astm de natura alergica. Tusea este mai degraba seaca si persistenta.

Factorul ereditar

In prezenta acestor simptome este important sa tinem cont si de antecedentele din familie, factorul ereditar jucand un rol foarte important in cazul alergiilor.
Daca unul dintre parinti este alergic, copilul prezinta un risc de 30 % de a fi si el alergic. Riscul creste la 60% daca ambii parinti sunt alergici, iar daca ambii au aceeasi alergie atunci pentru micut sansele urca pana la 75%.
Trebuie subliniat si faptul ca daca parintii nu sunt alergici, copilul tot va avea un risc de 15% de a fi alergic.

Limitati expunerea la alergeni

Chiar daca nu puteti evita intotdeauna reactiile alergice, puteti invata cum sa le gestionati si sa reduceti expunerea micutilor la factorii alergeni.

Sigur ca cel mai dificil sunt de controlat alergiile respiratorii si mai ales cand iesiti in natura. Polenul este unul dintre mari dusmani al alergicilor, dar va trebui sa invatati sa traiti cu acesta. Evitati perioadele cand cantitatile de polen din aer sunt crescute si mai ales daca bate vantul. Seara, inainte de culcare spalati parul micutului pentru a evita depunerea polenului colectat peste zi pe perna.

Acarienii sunt o alta cauza a alergiilor. Aerisitul camerelor, un aspirator bun si daca este posibil chiar si un purificator de aer pot imbunatati mult situatia. Incercati ca cel putin pe timpul noptii sa nu incalziti prea mult in casa. 19 grade ar fi o temperatura ideala, dar acum depinde si de cum o resimtiti.
Acordati o atentie speciala saltelelor si pernelor. Alegeti-le pe cele cu huse antiacarieni.

Alergiile la parul de caine sau de pisica sunt si ele frecvente. Nu e nevoie sa va despartiti de animalul vostru de companie. Incercati intr-o prima faza sa nu-l mai lasati in camera copilului.

Copilul meu va fi alergic pe viata?

Simptomele se vor reduce in mod spontan pe masura ce copilul va creste si aceasta e valabil in special pentru astm.

Mai exista si tehnici de desensibilizare in cazul in care copiii sunt alergici la un anumit tip de alergen precum polenul sau acarienii. Procedura consta in expunerea treptata a copilului la alergenul respectiv, obisnuind organismul cu acesta. Ea nu este dureroasa, dar poate dura pana la cativa ani.

 

Lasa un comentariu

Mail-ul tau nu va fi publicat.